La o simplă întâlnire, în obținerea unui job sau chiar în practicarea lui, la un eveniment important în viața dumneavoastră ca simplu participant sau ca sărbătorit, albirea dentară poate avea un rol foarte important și uneori, poate chiar înclina balanța în favoarea reușitei.
Astăzi, când aspectul fiecăruia dintre noi este atât de important în fiecare capitol al vieții noastre, din ce în ce mai multe persoane se gândesc la această alternativă, pentru că un zâmbet frumos este o carte de vizită extraordinară.
Albirea dinților este încă un subiect controversat, la peste 10 ani de la apariția acestei proceduri în cabinetele și clinicile stomatologice.
În stomatologie, albirea dentară a devenit o procedură uzuală, aplicată pacienților care își doresc o dantură sănătoasă dar și o estetică deosebită.Fiind o procedură deloc complicată, albirea dentară presupune un proces de decolorare a dentinei și a smalțului cu ajutorul unor substanțe speciale ce conțin compuși peroxidici care, în contact direct cu dintele, acționează asupra colorațiilor acestuia. Albirea este de două feluri: albirea dinților a căror culoare a fost modificată în urma devitalizării (scoaterii nervului) sau a unui traumatism și albirea în scop cosmetic.
Albirea dentară în scop cosmetic (bleaching) este un procedeu prin care dinții sunt aduși la o culoare mai deschisă decât culoarea lor naturală. Această procedură se poate realiza acasă sau în cabinetul stomatologic. Pentru albirea realizată acasă, este necesară confecționarea unor gutiere (conformatoare de plastic) care se aplică pe dinți. Acestea sunt realizate în laborator, după o amprentare prealabilă a arcadelor dentare. În interiorul acestor conformatoare se aplică gelul de albit, exclusiv în zona care va veni în contact cu suprafața vestibulară (care privește spre buze) a dinților. Se realizează la indicația medicului stomatolog, folosind geluri cu concentrație mai mică (6%, 10%, 15%). Aceste gutiere se poartă pe timpul nopții (8 ore), mai întâi la o arcadă timp de 4-5 zile și apoi la cealaltă pentru aceeași perioadă.
Nu se poartă concomitent din două motive:
- Din cauza dificultății în purtare.
- Pentru a se vedea diferența dintre arcada albită și cea nealbită.
Dacă în timpul procedurii pacientul resimte sensibilitate, se poate alterna purtarea gutierelor cu gel de albire, în următoarea noapte aplicând în gutiere gel desensibilizant.
În cabinet se poate face albirea utilizând o lampă specială. Este metoda cea mai eficientă de albire, se realizează sub supravegherea medicului cu ajutorul unor geluri cu concentrație mare (38%) , necesită câteva ședințe (aproximativ 3), în funcție de nevoile pacientului. Această metodă oferă rezultatele cele mai spectaculoase și cu cea mai mare durabilitate în timp. În general, prin această metodă se pot obține modificări de culoare ale dinților de la 3 la 8 nuanțe.
Procesul de albire acționează numai pe dinții naturali, nu și pe obturații, fațete, coroane sau punți dentare, astfel că acestea necesită, de obicei, înlocuirea după terminarea tratamentului. Efectul albirii dentare durează în general 2-3 ani, în funcție de tipul și frecvența coloranților extrinseci care acționează asupra dinților (băutorii de cafea, sucuri, fumătorii vor beneficia de acest efect o durată mai scurtă de timp). Tratamentul se poate relua însă periodic, pentru a se menține estetica dentară dorită.
Albirea dentară este indicată tuturor pacienților care doresc să aibă un zâmbet luminos și atrăgător!
În general, rezultatele cele mai bune se obțin în cazuri de colorații ușoare și medii ale dinților, gradul de albire fiind dependent de structura dinților și de tipul de coloranți la care sunt expuși dinții în mod frecvent. Colorațiile accentuate beneficiază de un tratament mai îndelungat de albire și cu rezultate diferite de la caz la caz. Hipersensibilitatea dentară reprezintă o contraindicaie a albirii, deoarece aceasta va exacerba simptomele deja existente.
Albirea nu este indicată copiilor de până la 14 ani, femeilor însărcinate sau femeilor care alăptează, deoarece nu s-au făcut cercetări asupra acestora. Unii pacienți pot simți o sensibilitate crescută la rece sau un ușor disconfort în zona dinților. Aceste simptome dispar însă în decursul a 1-3 zile de la finalizarea tratamentului. Pe timpul tratamentului evitați consumul de băuturi reci sau fierbinți, consumul de citrice și fumatul.
Vă mulțumim pentru că ne sunteți aproape și vă așteptăm cu drag la clinica noastră, pentru ca împreună să găsim soluții pentru un zâmbet perfect!
www.adadent.ro
Dr. Cristina Fabian
Medic specialist endodont
Clinica Adadent
Cluj Napoca